CUPRINS
afinul 1
albastrelele 1
anasonul 2
anghinarea 2
arnica 3
brusturul 4
catina 4
cerentelul 5
chimenul 5
cicoarea 6
cimbrul de camp cimbrul de cultura 7
ciresul 8
ciubotica cucului 8
coada calului 9
coada racului 10
coada soricelului 10
coriandrul 11
crusinul 11
dudul 12
fasolea 12
feniculul 12
fragul 13
frasinul 13
galbenele 14
ghintura 14
gutuiul 15
hameiul 15
iarba mare 16
ienuparul 16
inul 17
isopul 18
izma buna 18
lemnul dulce 19
levantica 20
lumanarica 20
macesul 21
macul de camp 22
maghiranul 22
merisorul 23
mesteacanul 23
murul 24
muschiul de piatra 24
musetelul 25
mustarul alb 26
mustarul negru 26
nalba de padure nalba mare 27
nucul 27
obligeana 28
odoleanul 29
osul iepurelui 29
paducelul 30
Afinul
Afinul poate fi intalnit in zonele de munte, pe păsunile alpine sau
prin locuri stancoase. Se dezvoltă sub forma unui arbust mic, cu fructe
de culoare negru-albăstrui si cu un gust duce-acrisor. De la afin
se folosesc frunzele Din frunze se preapară un ceai care se recomandă
celor ce suferă de diabet, avand proprietatea de a scădea zahărul
din sange, actiune care s-ar datora mirtilinei, numită si "insulină
vegetală". Pentru a mări eficacitatea ceaiului, frunzele de afin
le putem asocia cu păstăi de fasole si frunze de dud. Ceaiul se bea
indulcit cu zaharină sau neandulcit, cate o cească inaintea fiecărei
mese principale.
Ceaiul dietetic recomandat diabeticilor are in compozitia sa, pe langă
alte plante, si frunze de afin.
Datorită continutului in tanin, frunzele au actiune astringentă, folosindu-se
in diaree, iar datorită arbutinei, după alti autori, hidrochinonei,
au proprietăti bacteriostatice, utilizandu-se ca antiseptic urinar
si usor diuretic. Se mai recomandă in gută si reumatism. Fructele
sunt bogate in tanin, pectine, o substantă colorantă numită mirtilină,
acizi organici (acid malic, citric, oxalic, lactic, succinic), zaharuri,
provitamina A, vitamina C etc.
Din fructe se prepară un ceai pentru combaterea diareei, cu proprietăti
antiseptice in infectiile intestinale, mai ales in gastroenterite,
contribuind la ameliorarea proceselor de fermentatie si putrefactie.
Unii autori le recomandă in combaterea oxiurilor. Ceaiul de fructe
poate fi făcut in două feluri si anume: fructele uscate se fierb in
250 g de apă timp de o jumătate de oră, după care ceaiul se bea căldut;
sau peste o lingurită si jumătate de fructe uscate se toarnă două
pahare cu apă fiartă si răcită. Fructele se lasă la macerat opt ore,
apoi se bea intreaga cantitate de lichid in cursul unei zile. Pentru
a mări actiunea astringentă si antiseptică a fructelor de afin, vom
adăuga coajă de stejar, flori de musetel si frunze de mentă.
Tot din fructe de afin se mai pot prepara lichior si vin, care au
proprietăti antiseptice si astringente. Consumate in stare proaspătă,
afinele reglează scaunele, fac să inceteze fermentatiile intestinale,
ajută la eliminarea gazelor, ameliorează inflamatiile hemoroidale
si restabilesc pofta de mancare.
Albăstrelele
Pe marginea drumurilor, in apropierea lanurilor de cereale, intalnim
vara niste flori albastre, cunoscute popular sub numele de albăstrele,
vinetele, floarea-graului, floarea-paiului, ghioc, corobătică, măturice
sau zglăvoc.
In scopuri medicinale, din flori - Flores Cyani - se prepară un ceai
care are proprietăti diuretice si astringente. Această actiune este
atribuită unui glicozid numit centaurina si taninului. Pentru a obtine
un asemenea ceai, vom opări o lingurită si jumătate de flori cu un
pahar de apă clocotită si le vom lăsa acoperite 20 de minute. Apoi
se strecoară si lichidul se bea indulcit. Pentru mărirea actiunii
diuretice, florile de albăstrelese vor asocia cu frunze de mesteacăn,
frunze de merisor, cozi de cirese.
{n cazul afectiunilor renale si vezicale se bea cate un sfert de pahar
de ceai, cu 20 minute inainte de masă. Datorită gustului amar se recomandă
ca tonic amar in dispepsie.
Ceaiul diuretic are in compozitia sa si flori de albăstrele.Florile
se mai folosesc si sub formă de cataplasme in comprese odihnitoare
pentru ochi, in tratamentul pleapelor ridate, tonifiant al muschilor
lăsati.
Anasonul
Planta aceasta, care in unele parti ale tarii se mai numeste si bădean,
este originara din regiunea mediteraneeana. La noi se gaseste numai
cultivata. De la anason se folosesc fructele - fructus anisii vulgaris
- ce contin ulei volatil, care are actiune stimulativa asupra apetitului.
Uleiul volatil din fructele de anason exercita secretiile pancreatice
si intestinale, ajutand astfel digestia. Ceaiul de anason se recomanda
ca expectorant in bronsite, mareste cantitatea de lapte la femeile
care alapteaza (glactogog), calmeaza colicile intestinale si stomacale
la sugari si copii, face sa creasca diureza, ajuta la eliminarea gazelor
din stomac (carminativ). Infuzia preparata din 10 g fructe la 100
g apa ajuta la eliminarea viermilor intestinali.
Pentru sugari, anasonul se foloseste oparind 5-6 fructe la o canita
de ceai. Pentru adulti, ceaiul se poate prepara dintr-o jumatate ligurita
de fructe la un sfert de litru de apa. Ceaiul se bea caldut, de preferinta
inainte de masa. Fructele de anason intra in compozitia ceaiului gastric.
......................
Restul plantelor medicinale
sunt cuprinse in cartea "Dictionar de plante medicinale"
|
